I. Plaiuri Bucovinene

Călătorul care străbate ţinuturile Bucovinei este impresionat de armonia peisajului, varietatea vegetaţiei, bogăţia râurilor, de numeroase şi străvechi aşezări omeneşti. Gospodăriile urcă pe versanţi şi se risipesc printre fâneţe şi păşuni până la poalele pădurii.

Pe aceste meleaguri s-a înfiripat o adâncă spiritualitate reflectată prin mulţimea sfintelor lăcaşuri, ctitorii ale voievozilor, bierilor şi monahilor. Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Putna sunt doar câteva dintre locaţurie înscrise în "centurile de spiritualitate" ale Ţării de Sus, drept simboluri ale statorniciei locuitorilor în credinţa străbună.

Din această străveche vatră de istorie, de cultură şi de trăire ortodoxă au pornit "drumuri de lumină" ale cuvintelor de învăţătură şi ale faptelor de folos în apărarea credinţei şi a neamului românesc.

La Gheorghiţeni s-a înălţat o mănăstire, un reper duhovnicesc al Plaiurilor Ţării de Sus, ce s-a adăugat atâtor ctitorii prin care numele Bucovinei a trecut de hotarele ţării.

II. Vatra monahală din ţinutul Dornelor

Pe teritoriul actualei comuni Dorna-Arini, în secolele XV-XVII, a existat o viaţă monahală, întemeiată de Cuviosul Chiriac, ucenic al Sfântului Daniil Sihastrul de la Voroneţ. Numele unor călugări au rămas în memorie prin denumirea locurilor de nevoinţă: Pârâul lui Lazăr, Pârâul lui Leontie şi Pârâul lui Arsenie.

Organizaţi cu viaţă de obşte sau în sihăstrii izolate, călugării locuia în grote sau în colibe de lemn. Unii călugări erau singuri, alţii, înconjuraţi de câte 2-3-ucenici.

În secolul XVIII, când, din cauza prigoanei religioase, ţărani ardeleni au trecut în Moldova, "călugării au fost primii care au ajutat familiile din Transilvania cu terenuri, lemn pentru case, fâneţe pentru vite şi chiar le-au înălţat biserici de lemn" (Arhimandrit Ionichie Bălan).

Întemeierea aşezărilor omeneşti de pe Valea Bistriţei, s-a făcut prin înfrăţire creştinească dintre călugări şi săteni.

III. Istoricul mănăstirii

Aşezământul monahal "Acoperământul Maicii Domnului" s-a ridicat de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în semn de dragoste şi recunoştinţă pentru înaintaţii săi, trăitori în vatra satului Gheorghiţeni. Ctitori ai mănăstirii sunt Elizabeta şi Procopie Petrescu, părinţii înaltului ierarh, răzeşi din neam în neam, ocupaţi cu agonisirea celor necesare pentru întreţinerea unei familii foarte numeroase.