Mănăstirea Sâmbăta-de-Sus

Mănăstire de călugări cu Hramul Adormirea Maicii Domnului.

Stareţ: Arhimandrit Ilarion Urs.

Aflată pe valei râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, este renumită ca loc de reculegere, mânghâiere şi întărire sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii ce se roagă ori poposesc, în acest locaş sfânt.

Poporul român, care s-a născut creştin, are prin această mănăstire, ca şi prin celelalte sute de mănăstiri ortodoxe din România, cea mai trainică punte de legătură a tuturor românilor, de-o parte şi de alta a Carpaţilor.

Mănăstirea e una din ctitoriile domnului martir Constantin Brâncoveanu. El a susţinut ortodoxia din Ardeal în luptă împotriva bisericii unite cu Roma şi a fost donator la mai multe locaşuri sfinte de acolo.

Moşia Sâmbata de Sus intră în posesia lui Preda Brâncoveanu, bunelul lui Constantin Brâncoveanu, în 1654 şi el ridică un schit pentru călugării de aici. Cât e de veche vatra monahală nu se ştie. 

Cert e că Constantin Vodă în 1696 zideşte o biserică din piatră şi cărămidă pe locul celei vechi. Mai organizează pe lângă ea o şcoală de grămătici, atelier de pictură şi o tipografie. În Ardeal între timp începuse  propaganda pentru unirea cu Roma prin metode nu tocmai creştine. O perioadă bună de timp Mănăstirea Sâmbata de Sus  a fost centu de rezistenţă. Văzând că nu pot distruge ortodoxia, în vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desfiinţarea mănăstirilor. Acele de lemn au fost arse , iar cele de zid demolate. Mănăstirea a fost salvată, fiind pe moşia familiei Brâncoveanu, importanţa ei crescând şi mai tare. În anul 1766 a fost pictată. Cel mai mult la distrugerea mănăstirii a contribuit un episcop unit, care scria scrisori cu cereri de a desfinţa mănăstirea. Cu toate  intervenţiile proprietarilor, mănăstirea nu a putut fi salvată.  

În anul 1785 ea a fost distrusă şi biserica grav avariată. Astfel a stat mai mult de 140 de ani. Mitropolitul Nicolae Bălan o reface, adăugând acoperişul şi păstrând  tradiţiile stilului arhitectural brâncovinesc. Fântană Izvorul tămăduirii, atestată documentar în secolul al XVI-lea, e legată în tradiţia populară de multe vindecări miraculoase. Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu a fost Mitropolitul Transivaniei, Crişanei şi Maramureşului  basarabeanul Antonie Plămădeală.

Pe  ascuns de autorităţile comuniste şi spunând că zideşte o sală, unde vor fi expuse obiecte de patrimoniu, a zidit o  biserică. Mănăstirea e legată de numele a doi mari duhovnici ai spiritualităţii româneşti: a părintelui Arsenie Boca şi a părintelui Teofil Pârâianu. În incinta mănăstirii poate fi vizitat un muzeu - colecţia mitropolitului Antonie Plămădeală.