Inima Ortodoxiei bate astăzi la Iaşi de Otilia Bălinișteanu (extrase)

În fiecare an, la mijloc de octombrie, timpul pare că se opreşte, pentru a lăsa răgaz pelerinilor sosiţi la Iaşi, la chemarea Sfintei, să înţeleagă, pentru o clipă, veşnicia. Bătrâna capitală a Moldovei devine, pentru câteva zile, o catedrală în aer liber, în care rugăciunile, speranţele şi evlavia credincioşilor se adună neîncetat.

E cu adevărat o binecuvântare să treci în aceste zile prin Iaşi. Încărcat cu dulcea povară a pelerinilor veniţi cu zecile de mii să se închine Sfintei Cuvioase Parascheva, oraşul se desfată în miresmele înălţătoare de busuioc şi tămâie. Imaginea unei cetăţi transfigurate în rugăciune - aceasta e impresia oricui străbate azi străduţele întortocheate ale Iaşului vechi. Chemarea clopotelor, zvonul cântărilor ortodoxe, pacea şi liniştea toamnei blânde aşezate peste oraş, preoţi şi pelerini străbătând curtea largă a Mitropoliei, amestecul de emoţie şi bucurie de pe chipuri, totul face parte dintr-un decor pe care doar Sfânta Parascheva l-a putut rândui atât de frumos.

Şuvoiul de pelerini aşteptând, răbdători, să atingă racla cu moaştele sfinte e uluitor şi emoţionant deopotrivă. Nimic nu pare să-i poată face a se răzgândi: nici ploaia rece şi tăioasă a toamnei, nici frigul care îţi pătrunde în oase când se mijeşte de ziuă, nici oboseala, nici aglomeraţia, nici foamea, nici setea. Toţi par a trece limita omenescului. Parcă o putere mai presus de fire îi ajută să reziste ore în şir, până se vor fi umplut de bucuria de a fi ajuns la mult dorita întâlnire cu Sfânta.

Copii de-o şchioapă odihnindu-se pe scăunele sau în braţele părinţilor, bătrânele citind rugăciuni în drum spre raclă, tineri, femei şi bărbaţi în toată firea sunt aşezaţi la rândul ce se întinde pe mai bine de doi kilometri, pentru a o cinsti pe Cuvioasa Parascheva de ziua sa. E modul lor de a-şi arăta recunoştinţa pentru binefacerile pe care Sfânta le-a revărsat asupra lor, dar şi dorinţa fierbinte de a o cinsti chiar de ziua ei. La rândul către Sfânta Parascheva, pare, de altfel, că s-a aşezat întreaga Românie. Drumul dinspre gară e un şuvoi neîntrerupt de pelerini sosiţi de cine ştie unde. 

„Trebuie să moştenim ce au moştenit strămoşii: sfinţii noştri“ 

oamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Istoria vieţii Cuvioasei Parascheva de Otilia Bălinișteanu

Născută în Epivat, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, fosta capitală a Imperiului Bizantin, Sfânta Parascheva şi-a însuşit încă din fragedă copilărie modelul vieţuirii întru Hristos, înţelegând sensurile profunde ale iubirii de semeni, ale milosteniei şi faptelor bune.

La vârsta de 10 ani, în timp ce se afla într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie“ (Matei 19, 21). A fost momentul care a decis definitiv traseul pe care Cuvioasa Parascheva avea să-l urmeze: cel al credinţei în Hristos şi al jertfirii pentru cei nevoiaşi. Nu întâmplător, toată viaţa sa, aşa cum consemnează scrierile, şi-a împărţit hainele şi tot ce avea mai de preţ celor sărmani şi lipsiţi de ajutor.

După ce a împlinit 20 de ani, a părăsit casa părintească din Epivat, îndreptându-se spre locurile sfinte de la Ierusalim, pe care-şi dorea cu ardoare să le vadă. A început acest lung pelerinaj trecând mai întâi prin Constantinopol, unde s-a închinat la moaştele sfinţilor din cetate. Aici a cerut binecuvântarea părinţilor duhovniceşti şi şi-a continuat drumul, stând un timp la Calcedon (actualul Kadikoy, în Turcia), mergând apoi în Heracleea Pontului, într-o mănăstire închinată Maicii Domnului.

După cinci ani, Cuvioasa Parascheva a ajuns la Ierusalim, hotărând să rămână pentru tot restul vieţii sale în locurile în care au trăit Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. Astfel, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Maria Egipteanca, ducând o viaţă aspră şi plină de nevoinţe.

Îngerul de lumină

La 25 de ani a părăsit mănăstirea din pustiul Iordanului, îndreptându-se din nou spre casă, după ce într-o noapte, în timp ce se ruga, un înger de lumină i-a spus: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume.“

Aşadar, tânăra Parascheva a plecat înapoi spre Constantinopol, unde, odată ajunsă,  s-a închinat  în marea biserică a Sfintei Sofia şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne, gândindu-se încotro să se îndrepte mai departe.

Unele scrieri despre viaţa Sfintei susţin că, după ce a părăsit Constantinopolul, Sfânta Parascheva s-a întors în localitatea natală, unde a înfiinţat o obşte care se ocupa cu îngrijirea bolnavilor şi a săracilor. Alte surse susţin că s-a oprit în Kallicrateia, o localitate vecină cu Epivat, unde a trăit fără să fie recunoscută de cineva până la sfârşitul vieţii.

La 27 de ani Cuvioasa Parascheva şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-L iubise atât de mult, iar trupul ei a fost îngropat aproape de mare. Sfintele sale moaşte au fost descoperite mult mai târziu de un călugăr şi au fost aşezate la loc de cinste, după ce Cuvioasa s-a arătat în vis unui anume Gheorghe din Kallicrateia, om cu frica lui Dumnezeu, şi unei femei pe nume Eftimia. Aşa se face că trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva a fost mutat în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia, unde se spune că au stat timp de 200 de ani. Mulţimi de oameni au venit să se închinse sfintelor sale moaşte, după ce s-au dovedit făcătoare de minuni.

Lungul drum al Sfintei până la Iaşi

Din Kallicrateia, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate în 1235 la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat vreme de 160 de ani. De aici au fost duse la Belgrad, unde au stat până în 1521, de unde s-au întors la Constantinopol pentru alţi 120 de ani.

În 1641, Cuvioasa a pornit spre Moldova, într-o lungă călătorie, după ce domnitorul Vasile Lupu a primit sfintele sale moaşte în dar de la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Racla cu moaştele Sfintei a fost adusă cu o corabie pe Marea Neagră până la Galaţi, fiind însoţită, aşa cum consemnează documentele vremii, de trei mitropoliţi greci. De la Galaţi a fost adusă la Iaşi într-un car cu boi, înconjurată de mulţimi de clerici şi credincioşi. În capitala Moldovei Sfânta a fost întâmpinată cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi. Astfel, la 13 iunie 1641 Cuvioasa a fost aşezată în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, unde moldovenii au cinstit-o până în 1889, când a fost mutată în Catedrala mitropolitană, acolo unde se odihneşte şi astăzi.

Ocrotitoarea Moldovei îşi revarsă bunătatea asupra tuturor românilor

De 370 de ani Cuvioasa Parascheva ocroteşte Iaşul şi întreaga Moldovă, dar îşi revarsă binefacerile asupra întregii Românii. Cultul Sfintei este adânc înrădăcinat în tradiţia Bisericii ortodoxe Române, sute de biserici de pe întreg cuprinsul ţării având hramul  Cuvioasei Parascheva.

Una dintre cele mai vechi biserici cu hramul „Sf. Parascheva“ este Catedrala episcopală din Roman. Deşi nu se ştie cu exactitate când a fost construită, se presupune că datează din timpul domniei tatălui lui Alexandru cel Bun, Roman I (1391-1394), care a dat şi numele târgului.

Dar Sfânta Parascheva se bucură de aceeaşi cinstire şi din partea românilor stabiliţi în străinătate. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul „Sfânta Parascheva“, construită în anul 1834. Acelaşi hram îl poartă şi bisericile românilor din Malovişta (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franţa), Wakefield, Massachusetts (SUA).