Mănăstirea Pângăraţi

Este una dintre vetrele de spiritualitate şi cultură creştin-ortodoxă din judeţul Neamţ, alături de alte mănăstiri bine cunoscute ca Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Bistriţa. Denumirea Pângăraţi provine de la numele eremitului Pangrate, venit de la Muntele Athos vieţuitor apoi a acestor locuri. Ctitorie voievodală, mănăstirea îşi leagă trecutul de nume sonore ale istoriei Moldovei: Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Alexandru Lăpuşneanu.

Izvoarele istorice atestă numele a doi sfinţi cuvioşi care sunt consideraţi ctitori ai mănăstirii şi, în a celaşi timp părinţi duhovniceşti ai obştii călugărilor. Primul întemeietor duhovnicesc al acestui loc de rugăciune este cuviosul Simeon, trăitor al secolului al XV-lea, care, însoţit de câţiva călugări, s-a retras în anul 1432 din Mănăstirea Bistriţa, aici la poalele muntelui Pâru, pe un platou mai ridicat al malului pârâului Pângăraţi.

Pădurile dese de brad şi fag, departe de orice aşezare omenească, ofereau acestor sihaştri un loc minunat de liniştire, unde să-şi aline dorul arzător după Hristos, prin privegheri, posturi şi rugăciuni neîncetate.

Se spune despre sihastrul Simeon că a fost primul duhovnic al marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, înaintea Sf. Daniil Sihastru de la Voroneţ. În anul 1461, voevodul construieşte la Pângăraţi o biserică din lemn şi câteva chilii pentru cei doritori de linişte pentru rugăciune în superbul-decor din zonă. În anul 1484, în timpul luptelor cu turcii de la Valea Albă, biserica şi chiliile sunt arse, iar călugării împrăştiaţi.

Cel de al doilea sfânt pentru Hramul Mănăstirii Pângăraţi este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Biserica este un unicat în Europa (două biserici supraetajate). Biserica de jos a servit foarte mult timp de trezorerie voievodală. Zidirea s-a încheiat în anul 1560, an în care a fost şi sfinţită. În acelaşi an s-a înălţat marele Turn-clopotniţă de 34 m, de asemenea unicat în Europa, care din nefericire s-a prăbuşit în noaptea de 11 spre 12 iunie 1996.

Viaţa monahală la Pângăraţi a fost înfloritoare până în secolul al XIX-lea, când beciurile mănăstirii au fost transformate în celule. În 1914, în preajma războiului mondial aici a fost instalat un spital militar. În 1918 a fost înlocuit cu un sanatorie.

Regimul comunist a afectat comunitatea vieţuitorilor de la Pângăraţi  care a avut de suferit aceleaşi rigori ca şi călugării din alte mănăstiri. În 1956 clădirile mănăstirii au fost luate în stăpânire de  staţiunea în cercetări biologice "Alexandu Ioan Cuza", iar în 1983 clădirile devin magazia de plante medicinale a laboratorului "Planta Vorel".

Obştea monahală s-a reînfiinţat după 1989, principala preocupare ale părinţilor vieţuitori ai ei fiind aceea de a păstra moştenirea lăsată din strămoşi, atât în ce priveşte tradiţia unei înalte trăiri duhovniceşti în această vatră a Ortodoxiei.

Un amplu proces de restaurare şi de construcţii noi s-au desfăşurat în ultimii 13 ani. La 26 mai 2002 a avut loc resfinţirea bisericii de la demisol. Până la această dată s-au terminat lucrările de repictare a celor două biserici voievodale. Cu acest prilej s-a sfinţit şi locul unde se va construi noua biserică căreia i-au fost fixate ca hramuri sărbătorile "Pogorârea Sfântului Duh şi "Duminica Tuturor Sfinţilor Români".

Mănăstirea  Pângăraţi este un loc deosebit de ospitalier, care-şi primeşte în fiecare zi, cu ocazia fiecărei slujbe, oaspeţii din toate colţurile ţării. Credincioşii vin aici pentru a lua contact cu tradiţia autentică bisericească, în mirificul cadru al munţilor nemţeni, pentru a asculta sfaturile duhovniceşti ale părinţilor de aici şi pentru a admira obiectele de artă şi cultură bisericească pe care mănăstirea le are.

===========================================================================================

Mănăstirea Pângăraţi Se pare că viaţa pustniceasă  se atestă documentar  aici de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Mănăstirea ia fiinţă sub denumirea de Sihăstria lui Simeon. Sihastrul Simeon, cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, ridică o mică bisericuţă de lemn cu hramul Sfântul mare Mucenic Dimitrie izvoditorul de mir.

Cuviosul Simeon era unul din sfetnicii domnitorului, având darul înainte-vederii. Nu după mult timp turcii o ard după ce îl înfrâng pe domnitor la Valea Albă. Cuviosul Simeon cu ucenicii săi s-a retras în Ardeal în faţa primejdiei trecând acolo la Domnul.Voievodul Moldovei aduce moaştele Cuviosului Simeon în ţară, şi ucenicii săi se reîntorc înapoi la sihăstria lor.

Biserica de zid o ridică Alexandru Lăuşneanu în urma unui vis avut în care i se arată Sf.Mucenic Dimitrie şi îi ordonă să refacă mănăstirea Pângăraţi. Şi Vasile Lupu nu o trece cu vederea, acordându-i mai multe danii.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea mănăstirea ajunsese într-o stare foarte proastă şi a fost nevoie de toată stăruinţa stareţului de atunci şi ajutorul Domnului ca mănăstirea să renască. În anul 1960, după o rezistenţă de mai mulţi ani, mănăstirea este închisă. Ea îşi va redeschide porţile ca biserică de mir în 1981 şi ca mănăstire în 1983. O nouă biserică a tuturor Sfinţilor Români bucură vederea şi tot aici creştinii se pot închina la moaştele Cuviosului Simeon.