Maramureş

Traversând Moldova de dincolo trecem pasul Prislop, acelaşi pe care în 1359 îl trece voievodul Bogdan cu ceata lui de viteji ca să devină primul domn de sine stătător al Moldovei. În locul unde răsare soarele peste Maramureş se înalţă mănăstirea Sfânta Treime. Coborâm spre prima localitate a Bogdăneştilor – Borşa. Aici, pe poteci tăinuite, ne îndreptăm spre cel mai atrăgător obiectiv turistic din zonă „Cascada cailor”. Din dealul Moiseiului drumul coboară spre firul Izvorului Negru şi, într-o admirabilă poiană de munte, ne întâlneşte mănăstirea Moisei. Vechi aşezământ monahal, metoc al Putnei din secolul al XVI-lea mănăstirea e vestită prin icoana sa făcătoare de minuni şi prin procesiunea ce se desfăşoară la 15 august.

Ajungem la Bogdan-Vodă. În centrul localităţii se înalţă falnic monumentul primului domnitor al Moldovei, marcând locul de unde el a pornit spre Moldova. Bisericuţa de lemn, ridicată pe locul celei ctitorite de Bogdăneşti, e una din cele mai frumoase construcţii de acest gen atât în privinţa arhitecturii unice cât şi a frescelor, ce se remarcă printr-o deosebită vigoare artistică.

Cel mai blând părinte şi un exemplu de slujire a Domnului îl găsim la mănăstirea Dragomireşti aşezată într-o frumoasă depresiune formată de confluenţa celor două râuri Iza şi Boicu. Apoi ajungem în sanctuarul Maramureşului şi cel mai important obiectiv al Văii Izei cu construcţii din lemn – Ieudul. Cel mai important obiectiv al Ieudului este fără îndoială Biserica de lemn din deal pentru care savanţii vehiculează anul de edificare 1364. Ridicată doar din lemn, cu ferestre mici, e păstrătorul celei mai vechi pravile scrise în limba română „Codicele de la Ieud” (1391).

Cu o eleganţă absolută ne întâmpină Sf. mănăstire Bârsana - o perfectă sinteză de geniu ţărănesc şi cucernicie ortodoxă. În Sighetul Marmaţiei aducem omagiul numeroaselor personalităţi politice, istorice, culturale şi bisericeşti exterminate  datorită ostilităţii faţă de regimul instaurat în martie 1945 şi vizităm muzeul-memorial Sighet. Renumele în lume al Săpânţei, fără îndoială îl formează fresca satului „Cimitirul Vesel” şi nu mai puţin renumita mânâstire Săpânţa-Peri cu cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. După un mic popas la catedrala de la Baia Mare ajungem la Sf. Ana de la Rohia unde şi-a trăit ultimii ani din viaţă celebrul autor al „Jurnalului fericirii”...

Deasupra scoarţei sale încremenite, pământul acesta din Nord creşte păduri de fagi şi de brazi, leagănă turme nepăzite de nimeni, murmură doine bătrâne, creşte prunci îmbrăcaţi în straie de basm păstrând cea mai curată matcă a spiritualităţii româneşti.