Mănăstirea Bârsana

Locul, unde se află mănăstirea, este atestat  prima dată în 1326, când regele Carol Robert îi întăreşte drepturile de posesiune cneazului Stanislau Barsan, care moştenise această moşie. Către sfârşitul secolului îi găsim proprietari ai moşiei pe Voievozii Balcu şi fratele său Drag nepoţii lui Dragoş Vodă.

Istoricul mănăstirii se pierde în negura vremii, dar cel mai probabil  că totul a început cu o sihăstrie prin secolul al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Pe la mijlocul secolului XIV-ce mănăstirea a fost strămutată din Valea Slătinei într-un loc numit Podurile Strâmptorii caruia ulterior i s-a spus şi Podurile Mănăstirii. Istoria consemnează că ar fi pe timpul unui voievod şi nu putea fi decât Balcu ultimul mare voievod al Maramureşului. Din această perioadă datează şi Biserica din Deal de la Ieud şi Biserica de piatră de la mănăstirea Peri. Treptat mănăstirea creşte şi se dezvoltă, devenind o adevărată vatră de spiritualitate românească.  În toamna anului 1717, în urma năvălirii tătarilor, biserica este arsă, având soarta  bisericiilor din Dragomireşti, Moisei şi Cuhea. În 1720 e construită o nouă biserică cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică  tipic maramureşeană. Pe un soclu scund de piatra se ridica pereţii din barne masive de stejar aşezate în rânduri orizontale şi îmbinate prin tăieturi in „coada de randunică”procedeu des întâlnit la bisericile maramureşene. La acoperiş într-un colţ unde nu ajunge privirea vizitatorului este o bârnă de stejar nefinisată. Or, înţelepciunea populară, confirmă încă o dată că un lucru perfect îl poate face doar Dumnezeu. Pictura bisericii realizată în spirit popular e o compoziţie cu motive maramureşene şi baroce. Din anul 1735 până în anul 1740 Mănăstirea Bârsana e reşedinţă a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. În condiţiile unirii religioase a românilor cu Roma era greu de rezistat. La 12 iulie 1791 mănăstirea a fost desfinţată, călugării au plecat în Moldova şi averea a fost confiscată. Iar locul unde era mănăstirea devine proprietate a bisericii parohiale din Bârsana. Ca să nu fie distrusă biserica,în 1806 credincioşii au mutat-o cu tot cu stareţie,  în vatra satului unde se află şi acum. Legenda spune ca această faptă bună a oamenilor a oprit epidemia de ciumă de atunci. Cum tradiţia existenţei mănăstirii s-a păstrat, în 1989 locuitorii satului decid că trebuie ridicată o nouă mănăstire pe locul  celei vechi, iar în 1993 a fost sfinţită piatra de temelie  a noii biserici a mănăstirii. Hramul noii mănăstiri e “Soborul Sfinţilor 12 apostoli”. Mănăstirea are două ateliere unul de pictură şi altul de ţesătorie, iar un muzeu cu exponate etnografice reflectă tradiţiile zonei.

Având ca sursă de inspiraţia tradiţia locală, toate clădirile sunt executate din lemn de stejar şi piatră de rău ducând datina mai departe. În localitate poate fi vizitată casa şi atelierul renumitului cioplitor în lemn Toader Bârsan.