Mănăstirea  Sinaia datează din secolul al XVII-lea şi reprezintă identitatea istorică a oraşului Sinaia, fiind prima construcţie pe acest teritoriu.

Fondatorul mânăstirii este Spătarul Mihail CANTACUZINO, care împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca, face un pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungând cu această ocazie şi la Muntele Sinai, unde s-a rugat în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”. Impresionat de măreţia biblică a locurilor vizitate, construieşte, la reîntoarcerea în Ţara Românească, o frumoasă mânăstire pe care o numeşte SINAIA, „în amintirea Sinaiei celei mari”, mânăstire pe care o închină Sfintei Fecioare Maria. Construcţia mânăstirii începe în 1690 şi va dura până în 1695.

Datorită poziţiei sale strategice (situată pe valea Prahovei – rută comercială ce lega Bucureştiul de Braşov), Mănăstirea va cunoaşte numeroase invazii turceşti sau austriece.  

Biserica veche, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este construită în stilul specific epocii în  Ţara Româneasca, stilul brâncovenesc. Forma exteriorului bisericii, în cruce latină -absidele în contur rectangular, este puţin obişnuită în epocă.

Biserica mare a Mânăstirii Sinaia a fost construită într-o primă formă, mai modestă decât cea de astăzi, în perioada anilor 1842-1846, în timpul stareţilor Ioasaf şi Paisie, din fondurile mânăstirii.

Pe vremea stareţului Nifon Popescu (1888-1909), pe latura sudică a incintei , a fost adăugată clopotniţa(1892), unde avea să fie instalat clopotul de 1.700 kg., adus de la Turnul Colţea, din Bucureşti.

În 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la întemeierea mănăstirii, s-a deschis pentru public muzeul, prima expoziţie de obiecte de cult din România. Sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mânăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii înfăţişarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc.

Pictura, in stil neo-bizantin, a fost realizată de danezul Aage Exner. În pronaos, este pictat conducătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, mitropolitul primat Iosif Gheorghian, apoi regele Carol I (1866-1914), lângă o coloană din piatră care simbolizează regatul încă neîntregit al României; în partea cealaltă a uşii, regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Silva) este pictată lângă singurul  ei  copil, prinţesa Maria, moartă în fragedă copilărie. Ultimul personaj este Mihail Cantacuzino, ctitorul bisericii vechi a Mânăstirii Sinaia.

Mobilierul bisericii a fost sculptat in lemn de paltin  şi stejar de  Constantin Babic, ajutat de elevii săi de la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Iconostasul, mobilierul naosului, inclusiv tronurile regale, sunt aurite.      

Tabloul votiv îl reprezintă pe fondatorul mânăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de optsprezece copii ( din care 12 adoptaţi), de prima soţie (Maria) si cea de a doua (Teodora), precum şi de alţi membri ai familiei Cantacuzino, la loc de frunte fiind fratele ctitorului, stolnicul Constantin Cantacuzino. Sunt pictaţi cinci voievozi ai Ţării Româneşti, cu care ctitorul era înrudit: prin mama sa, Elena, se trăgea din Constantin Şerban (1654-1658), Radu Şerban (1601-1611) si  Neagoe Basarab (1512-1521); domnitorul Şerban Cantacuzino (1679-1688) era fratele său, iar Ştefan Vodă Cantacuzino (1713-1716) îi era nepot de frate.