Email: office@emaus.md | Tel: +373.60.595.146 / +373.68.471.670 / +373.79.776.216 / +40.744.848.704

 

Dă-ne un like!
Subscrie la canalul nostru de YouTube

Îndemn la pelerinaj

                  pb     

Sfinţi Români şi de alt Neam

Sfinţi Ocrotitori ai Moldovei

Harta Mănăstirilor din România

Harta Mănăstirilor din Basarabia

Calendar creştin ortodox stil vechi/nou

Calendar creştin ortodox stil nou

Ambasada României

   > Formular viza A, B, C 

   Formular viza A, B, C - completat   

Localităţi din Republica Moldova 

Harta mun. Chişinău

Hartă-calculator distanţe rutiere

Curs şi convector valutar   

Prognoza meteo  

  Skype                     emaus.md

  E-mail      office@emaus.md


Ghidul Pelerinului
PAŞI DE PELERIN LA PUTNA LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT

Centrul de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei a organizat în perioada 1-4 iulie 2010 un pelerinaj de 4 zile la mănăstirile Arhipelagului Mănăstiresc din Dulcea Bucovină, cum a numit-o Mihai Eminescu.

Principalul scop al acestui pelerinaj a fost acela ca pelerinii să ajungă la Serbarea Mănăstirii Putna din 2 iulie, ziua trecerii în veşnicie a Sfântului Mare Voievod Ştefan al Moldovei. Acest pelerinaj, pentru basarabeni va deveni o tradiţie pentru anii viitori, prilejuită de către centrul mitropolitan de pelerinaje.

Mănăstirea Putna, cu Hramul Adormirii Maicii Domnului, este cea mai cunoscută ctitorie a lui Ştefan, fiind numită de Eminescu - Ierusalimul Neamului Romanesc, iar mormântul lui Ştefan – Altarul conştiinţei naţionale. Fiecare basarabean ar trebui să ajungă aici, înaintea acestor valori spirituale pentru a se încredinţa pe deplin de vrednicia spirituală a poporului român şi a strămoşilor noştri.

În prima zi de pelerinaj, înainte de a ajunge la Putna, am poposit în Iaşi, la Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar aici ne-am închinat la moaştele Sfintei Parascheva – ocrotitoarea Moldovei. Nu departe de Mitropolie, în Mănăstirea Trei Ierarhi am văzut mormintele Domnitorilor Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir si Alexandru Ioan Cuza.

Ne-am fotografiat cu toţii la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, din fata Palatului Culturii din Iaşi, iar această poză va rămâne peste ani o frumoasă amintire pentru pelerinii noştri.

Mai apoi am luat drumul Sucevei, trecând  spre seară prin oraşul Rădăuţi, care-şi serba hramul (Sfântul Leontie), am ajuns în Sfânta Mănăstire Putna.

În a doua zi de pelerinaj am participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din mănăstire oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Radăuţilor, împreună cu un sobor de peste 70 de preoţi.

Înainte de Liturghie ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi moaştele Sfântului Ghenadie, am depus flori la Mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

După încheierea Liturghiei am păşit pragul muzeului mănăstirii, unde am făcut cunoştinţă cu vestitul tetraevangheliar de la Humor, icoana-triptic a lui Ştefan cel Mare, cădelniţa dăruită de domnitor la târnosirea bisericii Mănăstirii Putna, copia săbiei Sfântului Voievod, etc. La sfârşit, după o frumoasă prezentare a muzeului, Părintele Teofan, ghidul nostru, ne-a dăruit din partea mănăstirii Putna fiecărui pelerin cate revista „Cuvânt către tineri”.

Câteva grupuri formate din copii şi maturi, laici şi monahi, au adus Atletului lui Hristos - Sfântului Ştefan cel Mare, un omagiu prin cântece patriotice despre Neam, Ţară şi Domnitor. Totodată, la Putna am avut parte şi de două agape frăţeşti.

Urcarea în Dealul Crucii - un mic efort fizic, ne-a adus atât bucurie sufletească, cât şi trupească, având prilejul să vedem mănăstirea din acelaşi loc din care măreţul domnitor a tras cu arcul, după cum ne spune legenda...  La coborâre am mers la Chilia Sfântului Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan, am admirat şi pipăit vechea Biserică a lui Dragoş Vodă, cea mai veche biserica de lemn nu numai din România, dar şi din Europa, aflată în cimitirul localităţii Putna.

După doua nopţi şi o zi petrecute în Mănăstirea Putna, în a treia zi de pelerinaj, de dimineaţă, am plecat spre Mănăstirea Suceviţa. Acolo ne-am închinat la o veche icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar maica ghid ne-a povestit multe despre viaţa din mănăstire, biserică şi icoanele pictate în interiorul şi exteriorul bisericii, atrăgându-ne mai ales atenţie asupra Scării Virtuţilor a Sfântului Ioan Scărarul.

Trecând peste lanţul Munţilor Carpaţi, am făcut un popas la cota de 1100 m.alt - „La Palma”. Iar coborârea spre Mănăstirea Moldoviţa a avut loc într-un feeric caleidoscop de privelişti montane.

La Moldoviţa, după ce am lăsat pomelnice spre pomenire la altar, am aprins lumânări, pentru sănătatea celor apropiaţi şi pomenirea celor adormiţi în Domnul.  Apoi am vizitat muzeul Mănăstirii, având ca ghid o maică din obştea mănăstirii. În muzeu am observat „Mărul de Aur” decernat de UNESCO celor 5 biserici din mănăstirile bucovinene: Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ şi Humor, precum şi bisericii Arbore. Tot aici se află şi jilţul original al Domnitorului Moldovei Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare.

Pelerinajul a continuat cu Mănăstirea Voroneţ, denumita „Capela Sixtină a Orientului”, ctitorită şi ea, ca şi Putna de Ştefan. În biserica acestei mănăstiri este înmormântat Sfântul Daniil Sihastrul.

A urmat un mic popas pe malul râului Moldova cu un răgaz de întărire trupească, iar spre seară am ajuns la Mănăstirea Humor. Aici am înnoptat, participând şi la Vecernie.

În ultima zi de pelerinaj (a 4-a), zi de Duminică, de dimineaţă am plecat spre Suceava. După un mic popas la Cetatea de scaun şi monumentul lui Ştefan cel Mare, am coborât în oraş la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, unde ne-am închinat cu toţii la moaştele acestui sfânt. Fiecare a dat aici şi câte un pomelnic. Am stat doar la rugăciunile dimineţii pentru că am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomirna, unde fiecare pelerin a primit binecuvântare prin atingerea de Sfintele Daruri. După slujbă cu toţii am fost miruiţi cu mir. Ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi moaştelor Sfântului Iacov Persul. Maica ghid ne-a povestit despre istoricul acestei mănăstiri, apoi cu permisiunea ei am urcat în linişte pe zidurile mănăstirii-fortăreţe admirând împrejurimile cu „pădurea de aramă”.

Venind spre casă am făcut un mic popas în Suceava. Aici o parte din pelerini au vizitat muzeul de istorie, ceilalţi mergând în oraş. Abia atunci când am ajuns la Chişinău ne-am adus aminte de toate preocupările noastre cotidiene ceea ce ne-a făcut să credem că măcar pentru câteva zile am lăsat deoparte toată grija cea lumească.

Ing. Anatolie Nicorici,

Director adjunct al Centrului de Pelerinaj „Emaus”

Alte înregistrări
În ajunul sărbătorii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, un grup de pelerini organizat de Centrul de Pelerinaj « Emaus » al Mitropoliei Basarabiei au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului PETRU, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor de a merge la Mănăstirea Putna pentru a-i aduce Sfântului jertfă de laudă comună de la creştinii de pe ambele maluri ale Prutului. Citeşte mai mult ...
Pe 6 mai, vineri, noi plecam în Maramureş. Afară era cald, verdele crud ne învăluia şi liliacul era în floare. Am trecut cu bine Prutul şi ne avântam în noapte cu speranţa că mâine vom descoperi legendarul Maramureş, vom escalada munţii Rodnei, ne vom închina în mănăstirile ţinutului voievodal sobră şi elegantă, se construieşte încă, făcând parte parcă dintr-un plan arhitectural comun cu o colină de munte împresurată cu brânduşe înflorite iţite ici acolo din straturi de zăpadă uitate de soare. Citeşte mai mult ...
Citeşte mai mult ...
† A N D R E I , Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei, preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi, urarea ca Hristos Cel înviat din morţi să vă încălzească inimile şi să vă lumineze minţile! Citeşte mai mult ...
Citeşte mai mult ...
„Mănăstirile şi schiturile noastre ortodoxe, prin sacralitatea lor şi frumuseţea împrejurimilor – multe se află în zone de munte subcarpatice – sunt vetrele de spiritualitate cele mai potrivite pentru închinare şi liniştire sufletească. Aici, fiecare poate să se cerceteze pe sine, coborând la adâncime în fiinţa sa, şi să–şi facă, întocmai ca sihaştrii cei de demult, spovedania gândurilor, mai ales a celor ascunse, pline de zădărnicii şi ură, care rod atât de mult.” Mihail VLASIE Citeşte mai mult ...
Şi iată, doi dintre ei (anume, Luca şi Cleopa, doi ucenici ai lui IISUS din grupul „celor şaptezeci”, care auziseră de la femeile mironosiţe de învierea Lui - n.n.) mergeau în aceeaşi zi la un sat... Citeşte mai mult ...
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti calea, adevărul şi viaţa, şi ai binevoit a călători în Egipt împreună cu sluga Ta Iosif, precum şi cu cei doi ucenici care au mers la EMAUS, Luca şi Cleopa, Însuţi Stăpâne călătoreşte şi cu mine robul Tău, binecuvântându-mi drumul meu. Trimite-mi şi mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povăţuitor şi păzitor şi să mă ferească nevătămat de toată reaua întâmplare.rnrnŞi astfel, cu pace, sănătate şi bună sporire, să mă întorc întru ale mele şi toată viaţa mea să preamăresc preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! Citeşte mai mult ...

Rezultate 11 - 18 din 18
» Toate înregistrările
Sus

Centrul de Pelerinaj „EMAUS” din cadrul Mitropoliei Basarabiei

 Adresa: str. 31 August 1989, Nr. 161, Chişinău, Republica Moldova, Cod poştal: MD 2004

  (+373) 60.595.146, (+373) 68.471.670

  Copyright © 2010. Toate drepturile rezervate. Site-ul a fost lansat oficial la data de 18 octombrie 2010