Centrul de Pelerinaj EMAUS al Mitropoliei Basarabiei

Despre Noi

În vederea cultivării spiritului de apartenenţă la comunitatea creştin ortodoxă românească şi a menţinerii şi dezvoltării tradiţiilor româneşti, Mitropolia Basarabiei a înfiinţat Centrul de Pelerinaj „EMAUS” – un organ cu caracter misionar-cultural ce poate să creeze adevărate punţi de cunoaştere a credinţei şi culturii poporului român, cât şi ale altor popoare creştine.

Centrul de Pelerinaj „EMAUS” al Mitropoliei Basarabiei a fost înfiinţat la data de 22 octombrie 2002, prin decizia mitropolitană nr.253, ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor (Patriarhia Română), cu Arhiereasca Binecuvântare a Înaltpreasfinţiei Sale PETRU, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

La data de 8 octombrie 2004, prin ordinul nr.165, Centrul de Pelerinaj „EMAUS” a fost înregistrat de către Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova.

Principalul scop al Centrului este redescoperirea mesajului creştin prin organizarea de pelerinaje la locurile sfinte, mănăstiri, schituri şi alte lăcaşuri de cult, la locurile istorice din Basarabia şi România, precum şi din alte ţări.

Centrul de Pelerinaj „EMAUS” are drept sarcini: încurajarea şi promovarea descoperirii şi cunoaşterii obiectivelor cu valoare religioasă, artistică sau istorică din cadrul Patriarhiei Române, cât şi din restul lumii creştine precum şi punerea în valoare a comorilor spiritualităţii creştine ortodoxe, ale istoriei şi culturii creştine române în contextul european contemporan, cât şi ale Ortodoxiei şi Creştinismului din alte ţări.

(clik AICI pentru a vedea poze şi documente)

De ce EMAUS?

Şi iată, doi dintre ei (anume, Luca şi Cleopa, doi ucenici ai lui IISUS din grupul „celor şaptezeci”, care auziseră de la femeile mironosiţe de învierea Lui - n.n.) mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii (circa 11 km - n.n.), al cărui nume era EMAUS. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, şi IISUS Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.”

Luca 24, 13-15.

Emaus

Localitate în care, Hristos după învierea Sa, săvârşeşte prima Sfântă Euharistie (Împărtăşanie - n.n.).

După această taină Luca şi Cleopa vor merge în Ierusalim să le vestească Apostolilor şi ucenicilor, că au văzut pe Hristos înviat şi cum L-au cunoscut prin frângerea pâinii.

(Luca 24, 13-35).

Arătarea lui Iisus lui Luca şi Cleopa pe drumul spre Emaus...

Emaus era o localitate la o distanţă cam de 60 de stadii de Ierusalim, ceea ce ar veni, în măsurătoare metrică, ceva peste 11 km. Intâmplarea aceasta ne este semnalată numai de Sf. evanghelist Luca, deşi majoritatea comentatorilor cred că ea se găseşte redată, în două versete, şi de Sf. Marcu (6: 12-13), unde spune că Iisus S’a arătat altor doi ucenici pe ţarină. Vestea învierii lui Iisus tulburase cetatea Ierusalimului, unii o contestau, alţii o credeau, fariseii şi cărturarii o blestemau ca pe o minciună, nimeni nu rămânea indiferent faţă de acest eveniment care depăşea dimensiunea naturală a vieţii.

Doi ucenici plecaseră spre Emaus. Unul dintre ei, menţionat cu numele în relatarea Sf. Luca, era Cleopa; celălalt, aşa cum e şi firesc, trebuie, cu necesitate, să fi fost însuşi Sf. Evanghelist Luca, deoarece numai el menţionează evenimentul detaliat. Erau şi ei tulburaţi, dezamăgiţi de veştile contradictorii care circulau pe seama Invierii Domnului, dar mai ales, erau îndureraţi de neputinţa lor de a crede.

La un moment dat, Iisus a apărut lângă ei, mergând şi El spre Emaus, îi întreabă de ce sunt tulburaţi şi după ce ei Îi spun, îi ceartă pentru necredinţa lor şi le tălmăceşte din Scriptură tot ceea ce era despre El. Ajung la Emaus, la gazda celor doi. Mântuitorul se face că vrea să meargă mai departe, cei doi încearcă să-L determine să rămână cu ei şi el acceptă. Gazda le oferă o cină şi Iisus ia pâinea şi o frânge; atunci li se deschid ochii şi Îl recunosc, dar El se face nevăzut de la faţa lor. Cei doi ucenici îşi dau seama că focul din inima lor, când le vorbea pe cale, le spusese cine era Cel care le vorbea. Au alergat înapoi la Ierusalim şi au relatat ucenicilor că au întâlnit pe Domnul şi ce le-a spus.

Cei doi Ucenci nu L-au recunoscut pe Iisus, probabil, din cauza transfigurării spirituale, dar poate că autorul nu asta a înţeles când spune că ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoscă (pe Iisus, n.n.). Poate că Mântuitorul a vrut să le tălmăcească scrisul sfânt despre El, lucru pe care nu l-ar mai fi putut face în linişte, dacă le-ar fi spus, de la început cine era. Importanţa impresionantă a evenimentului constă în aceea că ei L-au recunoscut la frângerea pâinii. Trebuie să ţinem cont de faptul că Iisus nu-Si proclama identitatea cu uşurinţă; a făcut-o mai puternic după Inviere, văzând necredinţa apostolilor. De data aceasta, li S’a revelat celor doi printr’un gest: frângerea pâinii. Mulţi din teologi cred că El avea un fel inimitabil de a frânge pâinea, gest care a devenit sacru pentru Apostoli după ce l-au văzut la Cina de Taină. Acest gest inimitabil a fost proclamarea identităţii lui Iisus faţă de cei doi ucenici.

Extras din articolul „Arătările Mântuitorului după Înviere”

de Preot Gheorghe Calciu, 21 mai 2005

Sus