|
||
|
||
Harta Mănăstirilor din România Harta Mănăstirilor din Basarabia |
||
|
||
Localităţi din Republica Moldova |
||
Skype emaus.md E-mail office@emaus.md |
În cei 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, care a marcat căderea comunismului, România a trecut prin schimbări de profunzime. România are acum o societate deschisă, democratică, membră a Uniunii Europene şi NATO.
Situată în partea de sud-est a Europei Centrale, România este a doua ţară ca mărime după Polonia în această regiune.
Cu un relief variat şi cu o suprafaţă de 237.502 de km2, România se descoperă prin ochii vizitatorului străin cu ceea ce o reprezintă mai bine: cultură, spiritualitate, tradiţii, ospitalitate, oameni, peisaje de legendă, natură nedescoperită, produse ecologice, atracţii turistice.
Munţii Carpaţi. Delta Dunării. Marea Neagră. Transilvania. Cetăţi medievale. Dracula. Marea Neagră. Sporturi extreme. Tratamente balneare. 31 de situri protejate UNESCO. Peste 400 de arii protejate. Şi mai mult decât atât…
Toate fac parte din cartea de vizită a României, pe care vă invităm să o descoperiţi.
Pentru mai multe informaţii despre România, consultaţi site-ul web al Oficiului Naţional de Turism
Cum puteţi călătorii în România?
Cetăţenii din Uniunea Europeană (UE), Spaţiul Economic European (SEE) şi Elveţia care doresc să călătorească în România pot intra prin orice punct de frontieră, dacă prezintă un document naţional de identitate valabil, paşaport sau un alt document recunoscut de statul român.
Cetăţenii UE/SEE pot intra şi rămâne pe teritoriul României potrivit dreptului la liberă circulaţie şi rezidenţă acordat de legislaţia statului român, în conformitate cu prevederile europene. Pentru a rămâne în România mai mult de 90 de zile trebuie să obţină un certificat de înregistrare de la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI).
Cetăţenii aparţinând altor state care nu fac parte din UE/SEE au nevoie de viză de intrare în România, cu excepţia cazurilor în care obligativitatea vizei este ridicată în condiţiile legii. Tipul de viză este diferit în funcţie de scopul venirii în România.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
Există state ai căror cetăţeni au nevoie, pe lângă viza de intrare în România, de o invitaţie avizată de Oficiul Român pentru Imigrări. Invitaţia poate fi făcută de o persoană fizică sau juridică, cetăţean român sau străin cu reşedinţa în România.
Viza de scurtă şedere permite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau mai multe intrări.
Pentru informaţii despre viza română, accesaţi site-ul MAE – secţiunea Vize.
Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul Oficiului Român pentru Imigrări –http://ori.mai.gov.ro/
Centrul de Pelerinaj „EMAUS” din cadrul Mitropoliei Basarabiei
Adresa: str. 31 August 1989, Nr. 161, Chişinău, Republica Moldova, Cod poştal: MD 2004
(+373) 60.595.146, (+373) 68.471.670
Copyright © 2010. Toate drepturile rezervate. Site-ul a fost lansat oficial la data de 18 octombrie 2010